Aiureala de seara.

Am observat eu, aşa, cum s-a format o maaaaaaaaaaaaare gaşcă într-o oarecare parte a liceului meu.

Parcă "puneţi mână de la mână să facem un grup mare, mare, mare, să ne lăudăm că avem gaşcă". Oh, dar staţi! Nu am absolut nimic cu găştile pe bune! Revin. În fond, cin' se-aseamănă, se-adună, nu? Aşadar, cum eu îi consider proşti (în sensul de rataţi, de oameni cu glume extraordinar de proaste - nu mă interesează rezultatele lor şcolare), asta înseamnă automat că.. toţi sunt la fel. (Da, chiar sunt, şi nu, nu sunt eu paranoică!) Contează totuşi că ei se iubesc între ei acolo şi se înţeleg şi îşi petrec timpul împreună etc. etc., nu? Şi totuşi, eu stau şi mă întreb, oare între ei nu există nici măcar unul mai "răsărit"? Unul care să ceară compania altor oameni? Altor categorii de oameni? Nu, for God sake, nu sunt invidioasă pe ei. Mă gândeam că eu prefer 2 persoane cu care să ies şi să vorbesc şi să fac ce fac ei, dar cu care să am uneori şi nişte discuţii cât de cât inteligente, care să mă facă să evoluez ca persoană. Nu-mi pot imagina ce fel de discuţii inteligente au ei. Pentru că merg pe principiul "cu cât mai mulţi, cu atât mai bine". Şi pentru că am "cunoscut" (Vorba vine cunoscut. Doar.. aşa.. am vorbit de vreo 2 ori, pentru vreo 2 minute - se pare că azi am o slăbiciune pentru cifra "2".) şi, hm, n-am reuşit să leg o conversaţie cu sens. În fine. Să trăiască fericiţi în ceea ce pare haos. Dar, hei, poate e chiar ok în grupul ăla, nu? Pentru ei, evident. Uite ce pretenţii penibile am, la naiba!

Mulţumesc că nu mă înţelegeţi!

:Inguz:

Ei ash!

You know what? M-am săturat să-mi tot cer scuze pentru ce fac. Da, asta e: sunt mai puţin sociabilă, sunt perfecţionistă, sunt critică, sunt ţâfnoasă, sunt supărăcioasă etc. etc. etc. Nu sunt perfectă. Mă doare undeva (şi nici măcar acolo) de ce crezi tu. Îţi convine, bine. Nu, la fel de bine. Poţi foarte bine să renunţi la a mai vorbi cu mine, oricare dintre voi care-mi reproşează chestii şi citeşte asta.

:boriskarn:

Copil tembel.

Aşa. Încep asta prin a spune că am o imaginaţie mai mult decât bogată. Aşadar, eu am 2 mari.. hm.. cum să le zic? Frici? Vom vedea. Ideea e că de fiecare dată când traversez strada şi maşinile aşteaptă să trec eu (btw, urăsc să fiu singură pe trecerea de pietoni!) îmi imaginez cum o altă maşină ar putea veni şi pac-pac, ştiţi voi, ca-n filme, viteză, pac-pac, eu pe capotă şi dincolo de ea, pac-pac, sânge, pac-pac. Copil tembel. (Eu, cum cine?) Şi mai am una: când trece tramvaiul pe lângă mine am întotdeauna impresia că o să cadă peste mine. Bine, asta dacă sunt suficient de aproape de el, nu la vreo 2398574 metri. Copil tembel a doua oară - şi ultima! Anu' trecut vorbeam la telefon pe balcon şi pac-pac, îmi imaginam cum cade şi poc-poc.

Ok, teamă. Teamă de maşini? Şi de tramvaie? Există aşa ceva?

:seppe123:

...de aiurea.

"Întrebarea «Care este idealul tău în viaţă?», cea mai deschisă invitaţie la vise, la îndrăzneală, la deschidere existenţială, capătă răspunsuri lipsite de splendoare: «Imi doresc să am o casă frumoasă, cu curte... sau maşină... sau un job securizat şi liniştit.» Dorinţele cele mai arzătoare ţin de obiecte, de tangibil, de imediat. Cărămizile aşezate în ferestre frumos decorate reprezintă cea mai frecventă şi arzătoare dintre aspiraţii. Nimeni nu răspunde că şi-ar dori să schimbe istoria, să salveze vieţi, să revoluţioneze ştiinţa, să rescrie principiile propriei meserii. [...] Cei care schimbă lumea în care trăim provin DOAR dintre cei ce cred că pot schimba lumea. Doar nebunii frumoşi duc lumea mai departe."

:pinakolada:

deleted

:(

E trist, trist, trist cum eu am intrat în drăguţul meu liceu cu 9.24 parcă şi acum.. ultima medie.. filologie.. bilingv spaniolă.. e.. 6.63.

Viaţa ca-n filme.

E de-a dreptul incredibil cum unele filme reuşesc să (mă) deprime.

Fata bună rămâne întotdeauna cu băiatul bun, care, oricât de rău ar fi la început, îşi dă seama la sfârşit că.. *ehem* ea e dragostea vieţii lui. Fata bună, oricât de săracă ar fi, face rost de bani, cum-necum, să-şi ia rochie pentru bal. Fata bună, oricâte tâmpenii ar face, tot ar ieşi basma curată datorită reputaţiei de.. tadam, tadam.. fată bună. Băiatul bun, devenit rău acţionând tâmpit, îşi dă el seama, aşa, într-o noapte, că nu e bine ce face şi trebuie să se schimbe. În filme nimeni nu face teme, rar se mănâncă şi.. şi mai rar lumea se duce la toaletă. Revin la fetele bune. Ele sunt mai mereu câştigătoare: ale balurilor (sau dacă nu, dacă el-ul filmului e regele balului şi ea nu, evident, când o vede pe ea, se duce, o sărută şi apoi pleacă amândoi), ale concursurilor de orice fel. Că veni vorba de concursuri: fetele bune câştigă prin popularitate. Când ele se urcă pe scenă, deodată, toată lumea începe să cânte melodia lor în primă audiţie, mai mult, parcă participă şi la coregrafie. Si nu mai vorbesc de bani. Mi se pare deprimant cum fetele astea nu-şi prea fac probleme cu banii. Ele au tot ce vor. De brand-uri nu mai comentez.

Hai gata, că-mi fac sânge-rău degeaba.

(Surse de inspiraţie: Bratz, High School Musical, It's a boy girl thing)

Şi, deşi unele filme sunt dintr-alea care te râcâie pe suflet că ele (fetele bune) au ce vor începând cu bani, prietene, iubiţi, o viaţă suuuper fericită, există alte filme de-a dreptu' impresionante.

:zvzmng:

Lectia de make-up.

Draga mea,

Când te dai cu fond de ten, te rog să-l întinzi bine, bine. Folosim verbul A ÎNTINDE, nu a TAMPONA. Aşa. Te poţi de folosi propriile degeţele sau de bureţel. Bun. Dar, întâi, când îl cumperi, încearcă să-ţi iei acel fond de ten fooarte aproape de nuanţa tenului tău, nu cu 3 nuanţe MAI ÎNCHIS, Dumnezeule. Aşa. Apoi, după ce l-ai întins bine pe faţă, ideal ar fi să-l dai şi pe gât şi pe decolteu, să nu arăţi ca şi cum ai avea o mască. Da? Deci, îl întinzi şi pe gât, nu te opreşti acolo unde ţi se termină faţa. Bine. Apoi, încearcă să nu foloseşti jumătate de tub o dată. Ştii, cu atât mai puţin, cu atât mai bine. Nu să vii să mă pupi şi să pui pe obrazul meu jumătate din fondul tău de ten. Sper că ai înţeles ideile esenţiale. Dacă nu.. reiau: A ÎNTINDE, GÂT + DECOLTEU, ÎN CANTITĂŢI MINIME.

P.S. Prietenele mele ştiu exact despre ce e vorba şi câte specimene de soi există.